dizgrația
/diz.gra.ʦi'a/Etimologie
Din franceză disgracier (după dizgrație).
Definiții
- (v.tranz.) a lipsi pe cineva de bunăvoința, de favoarea de care s-a bucurat până atunci, a-i retrage favoarea.
dizgrație
/diz'gra.ʦi.e/Etimologie
Din italiană disgrazia. Confer franceză disgrâce.
Definiții
- pierdere a favorii, a bunăvoinței, a grației unul monarh, a unei persoane influente, a unui superior.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | dizgrație | dizgrații |
| genitiv-dativ | dizgrației | dizgrațiilor |
| vocativ | dizgrație | dizgrațiilor |
| articulat | dizgrația | dizgrațiile |
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică