verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie
Etimologie
Din franceză disputer < latină disputare.
Definiții
- (v.tranz.) (despre persoane, grupări sau colectivități; construit cu dativul pronumelui) a lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurență, în rivalitate pentru...
- (v.refl.) (despre întreceri, competiții sportive) a avea loc.
- (v.intranz.) a purta o dispută.
- a vorbi în contradictoriu.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| verb | disputa | disputau |
Sinonime: 1: rivaliza, 2: se desfășura, se juca, 3-4: discuta; conversa
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericire
Definiții
- forma de singular articulat pentru dispută.
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen feminin
Etimologie
Din franceză dispute.
Definiții
- discuție în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; (p.ext.) ceartă.
- luptă pentru întâietate, pentru tranșarea în favoarea sa a unei rivalități; (spec.) întrecere sportivă; desfășurare a unei întreceri sportive.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| nominativ-acuzativ | dispută | dispute |
| genitiv-dativ | disputei | disputelor |
| vocativ | dispută | disputelor |
| articulat | disputa | disputele |