disonanță
/di.so'nan.ʦə/Etimologie
Din franceză dissonance < latină dissonantia.
Definiții
- (muz.) lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite.
- asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie.
- (p.gener.) lipsă de armonie.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | disonanță | disonanțe |
| genitiv-dativ | disonanței | disonanțelor |
| vocativ | disonanță | disonanțelor |
| articulat | disonanța | disonanțele |