discredita
/dis.kre.di'ta/verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie
Etimologie
Din franceză discréditer. Confer italiană discreditare.
Definiții
- (v.tranz. și refl.) a face să-și piardă sau a-și pierde creditul, considerația, încrederea altora; a (se) compromite.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| verb | discredita | discreditau |
Sinonime: calomnia, compromite
substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen neutru
Etimologie
Din franceză discrédit. Confer italiană discredito.
Definiții
- rarpierdere sau micșorare a prestigiului, a considerației, a influenței, a încrederii de care se bucură cineva sau ceva.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| nominativ-acuzativ | discredit | — |
| genitiv-dativ | discreditului | — |
| articulat | discreditul | — |
Sinonime: compromitere, discreditare