dijmă
/'diʒ.mə/Etimologie
Din latină decima, prin slavă dižma.
Definiții
- dare care reprezintă a zecea parte din produsele principale, percepută de proprietarii feudali de la țăranii dependenți; (mai târziu) formă de erentă funciară feudală care consta în cedarea de către țăran proprietarului funciar a unei părți din producția obținută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată.
Exemple
- Dijma era o dare feudală în natură.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | dijmă | dijme |
| genitiv-dativ | dijmei | dijmelor |
| articulat | dijma | dijmele |
Sinonime: (ist.) zeciuială, (înv.) azeace, azeciuire, madea