deșteptăciune
/deʃ.tep.tə'ʧju.ne/Etimologie
Din deștept + sufixul -ăciune.
Definiții
- însușirea de a fi deștept; inteligență.
- (adesea ir.) faptă sau vorbă de om deștept.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | deșteptăciune | — |
| genitiv-dativ | deșteptăciunii | — |
| vocativ | deșteptăciune | — |
| articulat | deșteptăciunea | — |