desinență
/de.si'nen.ʦə/Etimologie
Din franceză désinence.
Definiții
- element morfologic care, adăugat la tema unui cuvânt, exprimă în flexiunea nominală cazul, numărul (la adjectiv și genul), iar în flexiunea verbală persoana, numărul (și diateza).
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | desinență | desinențe |
| genitiv-dativ | desinenței | desinențelor |
| vocativ | desinență | desinențelor |
| articulat | desinența | desinențele |