decență
/de'ʧen.ʦə/Etimologie
Din franceză décence < latină decens.
Definiții
- respect al bunelor moravuri, bună-cuviință; pudoare.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | decență | — |
| genitiv-dativ | decenței | — |
| vocativ | decență | — |
| articulat | decența | — |