curmătură
/kur.mə'tu.rə/Etimologie
Din a curma + sufixul -ătură.
Definiții
- depresiune, adâncitură pe culmea unui deal sau a unui munte; prăpastie între doi munți sau două dealuri; șa.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | curmătură | curmături |
| genitiv-dativ | curmăturii | curmăturilor |
| vocativ | curmătură | curmăturilor |
| articulat | curmătura | curmăturile |