cotoc
/koˈtok/Etimologie
Din slavă (veche) kotŭka („pisică”) (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 77), sau mai probabil din slavă (veche) kotŭ („pisică”); cu sufixul -oc. Cu alt sufix s-a format cotoi, s. m. („motan; traversă; mâner de ferăstrău”; argou, „crai”), cuvânt mai folosit decât cel anterior (după Pușcariu, Dacor., III, 1091; DAR; și Pușcariu, Lr., 281, de la *cătoi > latină cattus, cu influența slavă).
Definiții
- (pop.) cotoi.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | cotoc | cotoci |
| genitiv-dativ | cotocului | cotocilor |
| vocativ | cotocule | cotocilor |
| articulat | cotocul | cotocii |