coteiul
/koˈte.jul/Etimologie
Din cotei.
Definiții
- forma de singular articulat pentru cotei.
cotei
/koˈtej/Etimologie
Origine incertă. S-au propus succesiv vreun cuvânt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274), un derivat de la cot (Șeineanu, Création métaphorique, II, 15; Ruffini 114), în albaneză kut(a) („câine”) (Philippide, II, 809; Pascu, Beiträge, 40), cuvântul slavă (veche) kotelĩ (DAR; Scriban) sau rusă kotejko („pisică”) (Candrea), ori vreun idiom anterior indoeuropean (Lahovary 326). Cel mai probabil este să avem a face cu o origine expresivă în legătură cu coteli („a iscodi”) (în acest caz forma primitivă ar putea fi *cotel, cu singular analogic) sau mai probabil coțăi („a tăia coada”) (pornind de la formă primitivă *cotaie, ca potaie, alt singular analogic); această ultimă formă se potrivește mai bine cu derivare pe care îi propunem în continuare.
Definiții
- câine de talie mică, cu picioarele scurte.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | cotei | cotei |
| genitiv-dativ | coteiului | coteilor |
| vocativ | coteiule | coteilor |
| articulat | coteiul | coteii |
Proverbe & zicători
- „S-a fudulit ca coteiul Turcului”
Sursă: Iuliu A. Zanne, «Proverbele românilor» (1895–1912, domeniu public) (domeniu public)
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică