cosor
/koˈsor/Etimologie
Din slavă (veche) kosorĩ, derivat de la kosa („coasă”) (Miklosich, Lexicon, 305; Cihac, II, 74; Conev 66; Vaillant, BL, XIV, 14).
Definiții
- cuțit scurt, cu vârful încovoiat, întrebuințat în viticultură și în pomicultură.
- plantă erbacee acvatică, cu tulpină lungă și subțire, cu flori unisexuate, solitare și cu fructe ovale prevăzute cu spini (Ceratophyllum demersum).
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | cosor | cosoare |
| genitiv-dativ | cosorului | cosoarelor |
| vocativ | cosorule | cosoarelor |
| articulat | cosorul | cosoarele |