contradicție
/kon.tra'dik.ʦi.e/Etimologie
Din franceză contradiction < latină contradictio.
Definiții
- (fil.) categorie care exprimă starea lăuntrică a tuturor obiectelor și proceselor (corelația de unitate, legatură, coexistență și luptă a laturilor, proprietăților și tendințelor contrare, proprii fiecărui obiect sau proces), constituind conținutul, motorul dezvoltării, cauza tuturor schimbărilor din univers, a evoluției de la inferior la superior.
- raport logic între două noțiuni, judecăți, concluzii care epuizează complet domeniul lor de referință și care se exclud reciproc.
- nepotrivire între idei sau fapte; contrazicere.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | contradicție | contradicții |
| genitiv-dativ | contradicției | contradicțiilor |
| vocativ | contradicție | contradicțiilor |
| articulat | contradicția | contradicțiile |