contingență
/kon.tin'ʤen.ʦə/Etimologie
Din franceză contingence < latină contingentia.
Definiții
- însușirea de a fi contingent; relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | contingență | contingențe |
| genitiv-dativ | contingenței | contingențelor |
| vocativ | contingență | contingențelor |
| articulat | contingența | contingențele |