contemplativitate
/kon.tem.pla.ti.vi'ta.te/Etimologie
Din contemplativ + sufixul -itate.
Definiții
- trăsătură caracteristică a filozofiei materialiste nemarxiste constând, în esență, în neînțelegerea rolului practicii atât sub raport antropologic, cât și gnoseologic.
- caracter contemplativ.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | contemplativitate | — |
| genitiv-dativ | contemplativității | — |
| vocativ | contemplativitate | — |
| articulat | contemplativitatea | — |