contemperație
/kon.tem.pe'ra.ʦi.e/Etimologie
Din franceză contempération < latină contemperatio.
Definiții
- impuls presupus a-și avea originea în grația divină și care constă în înclinarea voinței către săvârșirea unui fapt, fără a-l determina însă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | contemperație | contemperații |
| genitiv-dativ | contemperației | contemperațiilor |
| vocativ | contemperație | contemperațiilor |
| articulat | contemperația | contemperațiile |