condicuță
/kon.di'ku.ʦə/Etimologie
Din condică + sufixul -uță.
Definiții
- diminutiv al lui condică.
- (în trecut) carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc.
- (în trecut) legitimație a femeilor prostituate profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | condicuță | condicuțe |
| genitiv-dativ | condicuței | condicuțelor |
| vocativ | condicuță | condicuțelor |
| articulat | condicuța | condicuțele |