conciliabul
/kon.ʧi.liˈa.bul/substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen neutru
Etimologie
Din franceză conciliabule < latină conciliabulum.
Definiții
- consfătuire (secretă) între oameni care plănuiesc ceva.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| nominativ-acuzativ | conciliabul | conciliabule |
| genitiv-dativ | conciliabulului | conciliabulelor |
| vocativ | conciliabulule | conciliabulelor |
| articulat | conciliabulul | conciliabulele |
conciliabulul
/kon.ʧi.liˈa.bu.lul/substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericire
Etimologie
Din conciliabul.
Definiții
- forma de singular articulat pentru conciliabul.