comenduire
/ko.men.du'i.re/Etimologie
Din comendui (ieșit din uz „a comanda” < comendie < poloneză komenda).
Definiții
- organ militar care supraveghează îndeplinirea corectă a serviciului de gardă, păstrarea ordinii și a disciplinei într-o localitate, într-o unitate militară, într-o stație de cale ferată etc.
- local în care își are sediul un asemenea organ militar.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | comenduire | comenduiri |
| genitiv-dativ | comenduirii | comenduirilor |
| vocativ | comenduire | comenduirilor |
| articulat | comenduirea | comenduirile |