colun
/koˈlun/Etimologie
Din slavă (veche) kolunŭ (Cihac, II, 71; Conev 56). Este cuvânt oriental, confer turcă kulun (Șeineanu, II, 142), care poate să fi intrat și din cumană, în secolul XVI. A dispărut o dată cu animalul (secolul XVII), dar se conservă în toponimie.
Definiții
- (înv.) măgar sălbatic.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | colun | coluni |
| genitiv-dativ | colunului | colunilor |
| vocativ | colunule | colunilor |
| articulat | colunul | colunii |