clănțăni

Etimologie

Din clanț + sufixul -ăni.

Definiții

1. (v.intranz.) (despre dinți) a se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii).
2. (v.intranz.) a produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă.
3. (v.intranz.) a apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși.
4. (v.intranz.) (fig.) (peior.) a vorbi mereu; a flecări.
5. (v.refl. recipr.) a se certa (ușor), a se ciorovăi.

Declinare

Etimologie

Din a clănțăni.

Definiții

1. faptul de a clănțăni; zgomot produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc.; clănțăneală, clănțănitură.

Declinare