substantiv?Ce este un substantiv?Denumește ființe, lucruri, fenomene sau idei. Răspunde la întrebarea „cine?” sau „ce?”.Ex.: carte, casă, prieten, fericiregen neutru
Etimologie
Din a clănțăni.
Definiții
- faptul de a clănțăni; zgomot produs prin ciocnirea ritmică a dinților, a unor obiecte de metal etc.; clănțăneală, clănțănitură.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| nominativ-acuzativ | clănțănit | — |
| genitiv-dativ | clănțănitului | — |
| vocativ | clănțănitule | — |
| articulat | clănțănitul | — |
verb?Ce este un verb?Arată o acțiune, o stare sau o existență. Se conjugă după persoană, număr și timp.Ex.: a merge, a cânta, a fi, a scrie
Etimologie
Din clanț + sufixul -ăni.
Definiții
- (v.intranz.) (despre dinți) a se ciocni unul de altul cu zgomot și în mod ritmic (de frig, de frică etc.); (despre fălcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prăzii).
- (v.intranz.) a produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmică a unor obiecte de metal sau de sticlă.
- (v.intranz.) a apăsa repetat, cu violență și cu zgomot de clanța unei uși.
- (v.intranz.) (fig.) (peior.) a vorbi mereu; a flecări.
- (v.refl. recipr.) a se certa (ușor), a se ciorovăi.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|
| verb | clănțănea | clănțăneau |