clenciul
/ˈklen.ʧul/Etimologie
Din clenci.
Definiții
- forma de singular articulat pentru clenci.
clenci
/klenʧʲ/Etimologie
Origine necunoscută, cu excepția faptului de a fi vorba de o creație din familia lui clanț. Cihac, II, 61, îl punea în legătură cu slavă (veche) *ključĭ („cheie”); Capidan, Dacor., III, 1008, cu bulgară klečka („așchie”) și DAR presupune o contaminare a acestor cuvinte cu bulgară клинч (klinče) („cui de potcoavă”).
Definiții
- (pop.) creangă pe ale cărei bifurcații tăiate parțial se pot agăța unele obiecte.
- fiecare dintre bifurcațiile coarnelor cerbului.
- (fig.) pricină, motiv (de ceartă).
- sens ascuns; tâlc, dedesubt.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | clenci | clenciuri |
| genitiv-dativ | clenciului | clenciurilor |
| vocativ | clenciule | clenciurilor |
| articulat | clenciul | clenciurile |
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică