chibzuință
/kib.zuˈin.ʦə/Etimologie
Din a chibzui + sufixul -ință.
Definiții
- examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | chibzuință | — |
| genitiv-dativ | chibzuinței | — |
| vocativ | chibzuință | — |
| articulat | chibzuința | — |