chibrit
/kiˈbrit/Etimologie
Din turcă kibrit („sulf”). Cuvânt de origine arabă sau persană. Invenția datează aproximativ din 1830; prima fabrică română din 1879 (din 1886, monopol de Stat). Însă cuvântul circula înainte, la începutul sec. XIX, ca turcism, cu accepția „ardoare, mânie”.
Definiții
- bețișor de lemn având la un capăt o gămălie din material ușor inflamabil, care se aprinde prin frecare, folosit pentru a face focul, a aprinde țigara etc.; p. ext. cutie care conține asemenea bețișoare.
- (fam.) (șc.) nota unu.
Exemple
- A aprins un chibrit.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | chibrit | chibrituri |
| genitiv-dativ | chibritului | chibriturilor |
| articulat | chibritul | chibriturile |
Sinonime: 1: (reg.) bâticel, cătrăniță, chindercă, focălină, focăriță, ghiufă, mașină, scăpărătoare, (Transilv.) aprinjoară, aprinzătoare, (prin Transilv.) bâtuță, (Ban.) feștilă, (prin Transilv.) foacăle (pl.), (Transilv.) lemnuș, lemnuț, (prin Transilv.) măcăuț, (Transilv.) păiuț, (prin Transilv.) piruște (pl.), (prin sud-vestul Transilv.) prislugă, (prin Transilv. și Ban.) pucioase (pl.), (Transilv.) raipelț, (prin Transilv.) schindoarță (prin Maram. și Transilv.) silitră, (prin Bucov.) sârnic, (prin Transilv.) stircă, (Transilv. și Maram.) șfebelă