cefar
/ʧeˈfar/Etimologie
Din ceafă + sufixul -ar.
Definiții
- partea superioară a jugului, de forma unei bare de lemn cu două curburi, care se așază pe ceafa unor animale de tracțiune.
- bucată de pânză care se prinde la ceafă de chipiu, pentru a apăra ceafa de arșița soarelui; curea care se prinde la ceafă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | cefar | cefare |
| genitiv-dativ | cefarului | cefarelor |
| vocativ | cefarule | cefarelor |
| articulat | cefarul | cefarele |