ceangău
/ʧe̯anˈgəw/Etimologie
Din maghiară csángó („care sună prost”) (Cihac, II, 488; Șeineanu, Semasiol., 171; A. Banciu, Țara Bîrsei, II, 42). Numele se explică prin felul lor de a vorbi, cu greșeli.
Definiții
- (la pl.) nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | ceangău | ceangăi |
| genitiv-dativ | ceangăului | ceangăilor |
| vocativ | ceangăule | ceangăilor |
| articulat | ceangăul | ceangăii |