caraulă
/ka.raˈu.lə/Etimologie
Din turcă karaul (Roesler 595; Șeineanu, II, 89; Meyer 177; Lokotsch 1078; Ronzevalle 138); confer neogreacă καραούλι (karaúli), albaneză karaujl, bulgară караул (karaul), sârbo-croată karaula.
Definiții
- pază, gardă, strajă.
- om care face de pază; santinelă, caraulaș.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | caraulă | caraule |
| genitiv-dativ | caraulei | caraulelor |
| vocativ | caraulă | caraulelor |
| articulat | caraula | caraulele |