căpătuială
/kə.pə.tuˈja.lə/Etimologie
Din a (se) căpătui + sufixul -eală.
Definiții
- faptul de a (se) căpătui; (p.ext.) îmbogățire, parvenire; căpătuire; (concr.) rost, stare, avere.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | căpătuială | căpătuieli |
| genitiv-dativ | căpătuielii | căpătuielilor |
| vocativ | căpătuială | căpătuielilor |
| articulat | căpătuiala | căpătuielile |