călătorul
/kə.ləˈto.rul/Etimologie
Din călător.
Definiții
- forma de singular articulat pentru călător.
călător
/kə.ləˈtor/Etimologie
Din cale + sufixul -ător. Origine disputată. Totuși, trebuie să semnalăm posibilitatea ca legătura între cale și călător să fi fost stabilită a posteriori de imaginația populară. Călător ar putea fi o derivație normală de la caballus sau, mai bine zis, de la o formă verbală derivată de la acest cuvânt. Ideea de „călătorie” era strâns legată de cea de „a călări”, confer germană reisen și reiten. Dacă presupunem că latină caballus a format aceeași derivație ca equus, verbul *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept derivarea cuvântul călător „persoană care merge călare”" și, mai târziu, „persoană care călătorește”.
Definiții
- persoană care călătorește, care se află în călătorie.
Exemple
- Un călător obosit de drum.
- Un călător întârziat trecea strada.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | călător | călători |
| genitiv-dativ | călătorului | călătorilor |
| vocativ | călătorule | călătorilor |
| articulat | călătorul | călătorii |
Sinonime: drumeț, (reg.) drumaș, (Transilv.) drumar, drumătoriu, pasager, (înv.) strainic, trecător
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică