călări
/kə.lə'ri/Etimologie
Din călare.
Definiții
- (v.intranz.) a merge călare.
- (v.tranz.) a mâna calul stând călare pe el; a încăleca.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | călărea | călăreau |
Din călare.
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | călărea | călăreau |
Din a călări.
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | călărit | călărite |
| genitiv-dativ | călăritului | călăritelor |
| vocativ | călăritule | călăritelor |
| articulat | călăritul | călăritele |
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică