butaș
/buˈtaʃ/Etimologie
Din maghiară bujtás (Cihac, II, 406), probabil moștenit din cumană butak („ramură”), confer Bogrea, Dacor., I, 274.
Definiții
- porțiune de lăstar, de rădăcină sau de frunză, detașată de la planta-mamă și sădită în pământ, cu scopul de a se înrădăcina și de a forma o plantă nouă.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | butaș | butași |
| genitiv-dativ | butașului | butașilor |
| vocativ | butașule | butașilor |
| articulat | butașul | butașii |