burghiu
/burˈgiw/Etimologie
Din turcă burgu. Confer bulgară, sârbocroată burgija.
Definiții
- unealtă ascuțită de oțel în formă de spirală, care, prin mișcări de înșurubare, servește la găurirea cilindrică a materialelor; sfredel.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | burghiu | burghie |
| genitiv-dativ | burghiului | burghielor |
| vocativ | burghiule | burghielor |
| articulat | burghiul | burghiele |