bunăvoință
/bu.nə.vo'in.ʦə/Etimologie
Compus din bună + voință (după latină benevolentia).
Definiții
- purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva.
- tragere de inimă.
Exemple
- Ne-a arătat multă bunăvoință.
- N-am simțit bunăvoința lui obișnuită.
- Cu bunăvoința lui.
- Arăta destulă bunăvoință, dar nu putea realiza mai nimic.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | bunăvoință | — |
| genitiv-dativ | bunăvoinței | — |
| articulat | bunăvoința | — |
Sinonime: 1: afecțiune, amabilitate, atenție, cordialitate, prietenie, (livr.) afabilitate, (fig.) căldură, serviabilitate, solicitudine; îngăduință, înțelegere, mărinimie, milă, (înv. și pop.) milostenie, (înv.) priință, (turcism înv.) musaadea, 2: râvnă, silință, sârg, zel, (înv.) proeresis
Antonime: răutate, maliție, malițiozitate