buciuc
/buˈʧjuk/Etimologie
Din turcă buçuk.
Definiții
- steag turcesc sau tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă albă de cal fixată de o prăjină.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | buciuc | buciucuri |
| genitiv-dativ | buciucului | buciucurilor |
| vocativ | buciucule | buciucurilor |
| articulat | buciucul | buciucurile |