bucățel
/bu.kə'ʦel/Etimologie
Din bucățea (prin substituire de sufix).
Definiții
- (bot.) (Agrostis canina) plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele inferioare răsucite în formă de sul și cu flori roșietice sau violacee.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | bucățel | bucăței |
| genitiv-dativ | bucățelului | bucățeilor |
| vocativ | bucățelule | bucățeilor |
| articulat | bucățelul | bucățeii |
Sinonime: (bot.) (reg.) iarbă-câinească