brâu

Etimologie

Din latină brandeum („pânză de in” și „bandă, cingătoare”) pare a se fi contaminat cu latină pannus („pânză”), până s-a confundat complet cu formele contaminate *bran(e)um („bandă, cingătoare”) și pandea („pânză”); confer Niermeyer 104, unde se menționează prandeum. Din cea dintâi din aceste forme a rezultat română brâu, albaneză bres, brez („cingătoare”) (albaneză mbren, „a încinge”), și din a doua română pânză. Atât albaneză cât și română presupun prototipul nazalizat (Rosetti, II, 111), de tipul *brenu- sau *branu-, care este considerat în mod tradițional de origine autohtonă (Miklosich, Slaw.Elem., 9; Philippide, II, 701). Nu pare posibilă derivarea cuvântului român pe baza albaneză, propusă de Meyer 46 și Skok, Arch. Rom., VIII, 150; după Skok, Z. für Ortsnamenforschung, I, 89, cuvântul albanez conține un sufix diminutival. Etimonul *brenum (Rosetti, Rhotacisme, 35), nu este clar. Confer și brânză, pânză. Pierderea lui n (păstrat în pluralul brâne și în derivări) se repetă în condiții identice în grâu și frâu, și este greu de explicat, confer grâu.

Definiții

1. cingătoare lată de lână, de piele, de mătase etc. pe care o poartă țăranii.
2. fâșie de țesătură (de lână), de blană etc. pe care o poartă în jurul mijlocului (sub îmbrăcăminte) unii oameni suferinzi.
3. cingătoare lată pe care o poartă preoții ca semn al unui grad ierarhic sau în timpul slujbei.
4. parte a corpului omenesc pe care o încinge brâul; mijloc.
5. ornament care înconjură ușile, ferestrele, fațadele etc. unei case.
6. șir, lanț (muntos, deluros etc.).
7. (cor.) brâuleț.

Declinare

Etimologie

Din brâu.

Definiții

1. forma de singular articulat pentru brâu.