brâncuță
/brɨn'ku.ʦə/Etimologie
Din brâncă + sufixul -uță.
Definiții
- (bot.) (Sisymbrium officinale) plantă erbacee cu tulpina păroasă și cu flori galbene.
- (bot.) (Nasturtium palustre) plantă erbacee cu flori mici, galbene, folosită în medicină.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | brâncuță | brâncuțe |
| genitiv-dativ | brâncuței | brâncuțelor |
| vocativ | brâncuță | brâncuțelor |
| articulat | brâncuța | brâncuțele |
Sinonime: 1: (bot.) (reg.) burnicruț, sămcuță, frunza-voinicului, 2: (bot.) rapiță-sălbatică