bruft
/bruft/Etimologie
Etimologie necunoscută. Poate din turcă, persană abruft („acțiunea de a uda podeaua cu apă”) (Bogrea, Dacor., IV, 706). Cihac, II, 19, îl pune în legătură cu poloneză obrzucić, din slavă *rjutiti („a zăcea”).
Definiții
- (reg.) tencuială aruncată pe perete cu mistria (și neîntinsă).
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | bruft | brufturi |
| genitiv-dativ | bruftului | brufturilor |
| vocativ | bruftule | brufturilor |
| articulat | bruftul | brufturile |