birlic
/birˈlik/Etimologie
Din turcă birlik („unitate”), de la bir („unu”) (Roesler 589; Șeineanu, II, 52). La sensul 2 a putut avea loc o confuzie cu turcă bilik („antebraț”) (DAR).
Definiții
- as.
- spetează verticală la zmeul cu care se joacă copiii.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | birlic | birlici |
| genitiv-dativ | birlicului | birlicilor |
| vocativ | birlicule | birlicilor |
| articulat | birlicul | birlicii |