biniș
/biˈniʃ/Etimologie
Din turcă biniş („cavalcadă”) (Șeineanu, II, 52; Lokotsch 308); confer bulgară binišŭ. Cuvânt importat în secolul XVIII, azi învechit.
Definiții
- haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | biniș | binișuri |
| genitiv-dativ | binișului | binișurilor |
| vocativ | binișule | binișurilor |
| articulat | binișul | binișurile |