bidiviu
/bi.diˈviw/Etimologie
Din turcă bedevi, de la bedu („deșert”) (Șeineanu, II, 50) care este aceeași rădăcină a lui beduin. Odinioară se întrebuința și cu funcție adjectivală: un cal bidiviu.
Definiții
- cal tânăr, iute și frumos.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | bidiviu | bidivii |
| genitiv-dativ | bidiviului | bidiviilor |
| vocativ | bidiviule | bidiviilor |
| articulat | bidiviul | bidiviii |