bălăcit
/bə.lə'ʧit/Etimologie
Din a (se) bălăci.
Definiții
- bălăcire.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | bălăcit | bălăcite |
| genitiv-dativ | bălăcitului | bălăcitelor |
| vocativ | bălăcitule | bălăcitelor |
| articulat | bălăcitul | bălăcitele |
bălăci
/bə.ləˈʧi/Etimologie
Creație expresivă (Iordan, BF, II, 184); coincide cu bulgară балакам (balakam), care poate fi împrumutat sin română (după Cihac și DAR, cuvântul român provine din bulgară). Este dificil de presupus că varianta bălăcări, vb. (a (se) bălăci; a sta la taclale, a bârfi, a îndruga verzi și uscate; a batjocori) ar proveni din ruteană, rusă balaguriti (Cihac) sau din sârbocroată balakati (DAR), cu care are în comun izvorul expresiv. DAR nu cunoaște sensul de „a (se) bălăci” al acestui cuvânt, cu toate că este mai comun decât celelate.
Definiții
- (v.refl. intranz.) a (se) juca, a se zbengui în apă (la scăldat); a (se) bălăcări, bleotocări.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| verb | bălăcea | bălăceau |
Conținut din ro.Wiktionary (CC BY-SA 4.0) · definiții originale DexGen (CC0) · Ghid de gramatică