bădăran
/bə.dəˈran/Etimologie
Din maghiară badaró, badar („persoană care vorbește grosolan”), cu sufixul -an (DAR). Cuvântul maghiar s-a păstrat în Moldova ca nume de familie (Bădărău) și bădărău, s. n. (turtă de porumb cu brânză), termen de circulație restrânsă, care pare a se explica prin noțiunea intermediară de „amestecat” sau „compus” (Scriban). Nu sunt probabile relațiile stabilite de Tiktin cu bade, și de Löbel cu turcă, persană bedran („licențios”). Nici derivare din romani bedoro („flăcău, fată”) nu pare sigură (Graur 123), bedoran („țăran”) (primul cuvânt pare derivat din maghiară și al doilea din română).
Definiții
- persoană nepoliticoasă, cu apucături grosolane; mitocan, mojic.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | bădăran | bădărani |
| genitiv-dativ | bădăranului | bădăranilor |
| vocativ | bădăranule | bădăranilor |
| articulat | bădăranul | bădăranii |