autoritate
/a.u.to.riˈta.te/Etimologie
Din franceză autorité < latină au(c)toritas, -atis.
Definiții
- drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare.
- organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu.
- reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat.
- prestigiu de care se bucură cineva sau ceva.
- persoană care se impune prin cunoștințelor sale, prin prestigiul său.
Exemple
- Și-a întins autoritatea; se afla sub autoritate romană.
- Autoritățile superioare de stat.
- Reprezentantul autorității.
- Cârmuiește cu deplină autoritate.
- Se bucură de o mare autoritate.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | autoritate | autorități |
| genitiv-dativ | autorității | autorităților |
| articulat | autoritatea | autoritățile |
Sinonime: 1: dominare, dominație, hegemonie, putere, stăpânire, supremație, (înv.) puternicie, stăpânie, tărie, țiitură, (latinism înv.) potestate, 2: for, organ, 3: putere, (astăzi, rar) stăpânire, 4: (înv.) stăpânire, 5: ascendent, considerație, influență, înrâurire, prestigiu, reputație, respect, stimă, trecere, vază, (înv.) înrâurită, (fig.) credit, somitate