autodistrugere
/aˌu.to.dis'tru.ʤe.re/Etimologie
Din auto- + distrugere (după franceză autodestruction).
Definiții
- faptul de a se distruge singur.
- (spec.) proprietate pe care o au unele proiectile de a se distruge automat, după străbaterea unei anumite traiectorii, pentru a nu fi periculoase în cazul în care nu și-au atins ținta.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | autodistrugere | autodistrugeri |
| genitiv-dativ | autodistrugerii | autodistrugerilor |
| vocativ | autodistrugere | autodistrugerilor |
| articulat | autodistrugerea | autodistrugerile |