armonică
/ar'mo.ni.kə/Etimologie
Din germană (Zieh) harmonika, italiană armonica.
Definiții
- acordeon de dimensiuni mai reduse, acționat prin intermediul butoanelor; (reg.) armonie.
- (fiz.) vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | armonică | armonici |
| genitiv-dativ | armonicii | armonicilor |
| vocativ | armonică | armonicilor |
| articulat | armonica | armonicile |