alac
/aˈlak/Etimologie
Origine obscură. Pare a proveni indirect din latină alica, prin intermediul unei forme asemănătoare celei care a dat álaga în spaniolă (latină *alaca, confer Corominas, I, 75), însă derivația este dificilă. În general se admite că etimonul pentru cuvântul român este maghiară alakor (Cihac, II, 475; Densusianu, Rom., XXXIII, 273; REW 337; Pascu, R. crit., VII, 66; Gáldi, Dict., 170); dar în maghiară este cuvânt străin (Drăganu, Dacor., VII, 201), probabil român (Edelspacher 8). Și mai îndoielnică este legătura cu albaneză akuë (Hasdeu 667). Philippide, II, 696, sugerează albaneză lakër („verdeață”), din greacă λάϰανον (lákanon).
Definiții
- (bot.) (Triticum monococcum sau Triticum spelta) specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeț, care se cultivă în regiunile muntoase.
Declinare
| Caz | Singular | Plural |
|---|---|---|
| nominativ-acuzativ | alac | alace |
| genitiv-dativ | alacului | alacelor |
| vocativ | alacule | alacelor |
| articulat | alacul | alacele |
Sinonime: (bot.) (reg.) tenchi, secară-albă