accent

Etimologie

Din franceză accent < latină accentus.

Definiții

1. pronunțare mai intensă, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic.
2. semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca această pronunțare sau altă particularitate de pronunțare.
3. fel particular de pronunțare, specific unui grai, unei limbi sau unei stări afective.
4. scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonorității sau prin prelungirea duratei lui.

Exemple

• Accent ascuțit.
• Accent circumflex.
• Accent grav.

Declinare

Sinonime: 1: intonație, ton