șuier

Etimologie

Din a șuiera (derivat regresiv).

Definiții

1. zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care îl fac vântul, furtuna, vijelia; șuierătură.
2. zgomot ascuțit produs de anumite corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc sau spintecă aerul cu iuțeală; șuierătură.
3. sunet ascuțit, strident și prelung produs cu ajutorul unui instrument special (signal, sirenă etc.) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete; șuierătură.
4. sunet sau țipăt (ascuțit) scos de unele animale și păsări; șuierătură.

Declinare

Etimologie

Din latină sibilare.

Definiții

1. (v.intranz.) (despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) a produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera.
2. (despre unele obiecte; la pers. 3) a produce un zgomot strident, scurt și intens, atunci când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză.
3. (despre oameni) a scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special.
4. (v.tranz.) (rar) a-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui.
5. (v.intranz. și tranz.) a emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând.
6. (despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) a scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific.

Declinare

Sinonime: 1: fluiera, vâjâi, vui, (rar) zbârnâi, (Transilv.) șovăi, 2: piui, țiui, vâjâi, (reg.) țistui, 3: fâsâi, sâsâi