întâmplau

Etimologie

Din întâmpla.

Definiții

1. forma de persoana a III-a plural la imperfect pentru întâmpla.

Etimologie

Origine incertă. Probabil din latină *templāre, de la templum („spațiu desenat ideal pe cer de prezicător”). Acel templum era, deci, spațiul în cadrul căruia prezicătorul își făcea observațiile, și de aici contemplare. Se presupune că zborul păsărilor care intrau în templum arăta ceea ce avea să se întâmple, de unde verbul *(in)templāre.

Definiții

1. (v.refl. unipers.) (despre fapte, evenimente) a se petrece, a se produce, a avea loc.
2. (urmat de determinări introduse prin prep. „cu” sau determinat printr-un substantiv sau un pronume în dativ, indicând persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb)
3. a (i) se ivi (cuiva) prilejul; a se nimeri să fie într-un anumit loc (incidental).
4. (despre condiții climaterice) a avea loc pe neprevăzute.
5. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru întâmpla.

Exemple

• S-au întâmplat multe lucruri de atunci.
• Ce i s-a întâmplat?
• Ce se întâmplă cu cartea promisă?
• Cum s-a întâmplat?
• Mi s-a întâmplat să fiu de față.

Declinare

Sinonime: 1: se petrece, se produce, surveni, (înv. și reg.) se prileji, (înv.) se purta, (înv.) se trece, 2: fi, se petrece, produce, surveni, desfășura, 3: apuca, nimeri, (Munt.) răgădui, 4: se petrece